august 24, 2017

Istoric

loewentaler

„Originea daco-romană şi continuitatea existenţei pe aceste meleaguri  constituie caracteristici fundamentale ale poporului român. Stabilirea  locului în istorie, a originii şi continuităţii în bazinul  carpato-dunărean ale poporului român constituie fundamentul oricărei  activităţi ideologice, teoretice şi politico-educative. Nu se poate  vorbi de educaţie patriotică fără cunoaşterea şi cinstirea trecutului, a  muncii şi a luptei înaintaşilor noştri.”

Viaţa oamenilor pe teritoriul comunei Bucecea pare să fi existat  încă din epoca bronzului, aşa cum rezultă din descoperirea  întâmplătoare, din anul 1972, cu prilejul săpăturilor de la Complexul  porcin Bucecea, când s-au găsit schelete omeneşti, precum şi două vase  de lut, unul mai mare şi altul mai mic. Vasul mai mic, aflat în colecţia  muzeului judeţean Botoşani, este fragmentar şi are o pastă  sfărâmicioasă de culoare neagră-cenuşie.

În lucrarea „Aşezări din Moldova” (de la paleolitic şi până în  secolul al XVIII-lea), apărută la Bucureşti în anul 1970, autorii N.  Zaharia, M. Petrescu Dâmboviţa şi Em. Zaharia citează existenţa la  jumătatea distanţei dintre Bucecea şi Leorda a unei necropole feudale cu  morminte conţinând monede şi obiecte de podoabă. În acelaşi loc s-au  mai găsit şi schelete, aflate într-o stare proastă de conservare. De  asemenea s-au mai găsit obiecte de podoaba şi 13 monede vechi de argint.  Autorii lucrării subliniază că, din cele arătate, nu se poate preciza  dacă în acel loc a existat o singură necropolă feudală şi alta sarmată.
În volumul I din „Repertoriul arheologic al judeţului Botoşani”,  Bucureşti, 1976, se arată că în stânga şoselei Bucecea-Botoşani, pe un  platou înclinat spre valea Bulgănilor, la circa 1,2 – 1,5 km de sat s-au  găsit bucăţi de chirpici ars, precum şi cîteva fragmente ceramice  feudale târzii (sec. XVIII).

Izvoarele scrise vorbesc de aşezarea noastră încă din secolul al  XVI-lea. Astfel, la 15 Aprilie 1569, dată la care este atestată  localitatea din punct de vedere istoric, Bogdan Lăpuşneanu, domnul  Moldovei, face cunoscut că a venit înaintea noastră şi înaintea  boierilor noştri, Ana, fiica lui Erimia, vistier, şi a vândut Agafiei,  pentru trei mii de zloţi tătăreşti ocina şi dedina ei dreaptă din  privilegiul de mărturie, ce l-a avut ea de la sus scrisul, noi Bogdan  voievod, satul anume Vălceşti pe Siret şi mori la Siret”. În document se  vorbeşte de hotarul satului Vălceşti: „iar hotarul acestui sat mai sus  scris anume Vălceşti pe Siret şi cu mori în Siret, să fie din toate  părţile după hotarul vechiu pe unde din veac au fost”. Formula „hotarul  vechiu” ne duce la concluzia că satul exista cu mult înainte de  documentullui Bogdan Voievod. De asemenea, faptul că nu se mai spune  care este acest hotar ne face să apreciem că vechimea satului făcea ca  hotarul satului acestuia să fie foarte bine cunoscut de cei interesaţi.

Peste 8 ani, proprietara satului Vălceşti, Agafia, era deja  decedată, deoarece, la data de 23 noiembrie 1577, sora, fraţii şi  nepoţii Agafiei, care nu au avut urmaşi direcţi vând domnitorului Petru  şchiopul pentru trei mii zloţi tătăreşti satul Vălceşti. Domnitorul  Petru şchiopul, ne spune acelaşi document, din 23 noiembrie 1577,  dăruieşte satul Vălceşti mănăstirii Galata ca să-i fie „driaptă ocina şi  moşia în veci, cu tot vinitul”.

Voievodul Petru şchiopul interzice dregătorilor domneşti să se  amestece în treburile satului Vălceşti.
Există şi alte documente despre aşezarea voievodală Vălceşti.

Din studiul acestor documente reiese că locuitorii se ocupau cu  agricultura, cultivând plante, precum orzul, ovăzul, bobul, cu creşterea  animalelor ca oi, porci, cai şi, de asemenea, se ocupau cu albinăritul.  Pe Siret, în satul Vălceşti existau cinci mori, ceea ce ne face să  credem că aici măcinau şi băcanii din satele învecinate.

Urmaşii lui Petru şchiopul vor întări de asemenea satul Vălceşti  mănăstirii Galata.
Asemenea documente sunt datate la 5 ianuarie 1600 de Ieremia  Movilă, 11 mai 1603 de Constantin Movilă.
O nouă confirmare a satului Vălceşti mănăstirii Galata o dă  domnitorul ştefan Tomşa, la 20 ianuarie 1612. Următorul domnitor al  Moldovei, Moise Movilă întăreşte mănăstirii Galata satul Vălceşti,  scutindu-l de toate birurile, afără de „birul mare împărătesc”.

Primul document în care apare denumirea de Bucecea este cel din 22  februarie 1634, dat la Iaşi de Moise Movilă în care, întărind boierului  Ursu Ponici o parte din satul Costineşti, arată că acel sat are „vadu’  de moară la pârâul ce-i zicea Bucecea”.

Timp de peste un veac, Bucecea nu apare în documente. Există un  document din 28 Iunie 1751, al voievodului Ananie de Botoşani, care,  împreună cu Ponici, egumenul mănăstirii Galata şi cu mai mulţi răzeşi  din satele Vâlceşti, Ionăşeni, Levîrda, hotărnicesc satul Vălceşti la  împreunarea făcută de D. Gheorghe Asapu Setnar, din Grigoreşti.  Documentul prezintă o importanţă, prin faptul că este primul în care  apare numele Vălceşti şi Bucecea. Considerăm, astfel, că Bucecea a  apărut lângă satul Vălceşti. Perioada cuprinsă în a doua jumătate a  secolului al XVIII-lea este perioada în care locuitorii satului Vălceşti  s-au mutat în Bucecea, iar acesta dispare. Cauza poate fi revărsarea  Siretului, care a distrus aşezarea şi locuitorii s-au strămutat mai  departe de ameninţarea râului.

Un alt aspect al dispariţiei satului poate fi legat de ultima  expediţie a tătarilor. Elucidarea acestor probleme ar impune o cercetare  arheologică în zona numită „Biserica pustie”, care, cu siguranţă, mai  ascunde încă multe necunoscute. Oricum, documentul din 1751 este ultimul  care vorbeşte de satul Vălceşti.
În perioada mai-iunie 1925, are loc, aşa cum rezultă din documente,  conflictul dintre proprietarul de atunci al moşie Bucecea, baronul  Teodor Mustaţă cu aga Scarlat Miclescu, stăpânul Călineştilor, şi  vornicul Constantin Miclescu, proprietarul moşiei Sarba şi Cerviceşti.  Din document apare şi o altă problemă deosebit de interesantă, şi anume  ecoul evenimentelor din Moldova anului 1821. Judecata, care are loc la  Iaşi, la Logofeţia cea mai mare, a dat dreptate baronului Mustaţă,  obligându-i pe Scarlat şi Constantin Miclescu să se retragă de pe  pământurile ocupate în moşia Bucecea.

Dacă disputa cu Scarlat Miclescu s-a stins, conflictul Teodor  Mustaţă-Constantin Miclescu continuă la scaunul domnesc. Voievodul Ioan  Sandu Sturdza, cercetând cazul, dă dreptate vornicului Constantin  Miclescu. Rezolvarea cazului, favorabilă lui Constantin Miclescu, este  legată, probabil, şi de ascensiunea în înalta funcţie de vornic în care  este numit în timpul domniei primului domn pământean, după lunga  perioadă fanariotă.

Strămutarea locuitorilor din Vălceşti în Bucecea duce la  dezvoltarea acesteia din urmă, astfel că pe timpul domniei aceluiaşi  Ioan Sturdza este înfăţişat târgul Bucecea în anul 1828 de către  Dimitrie Ralet ca îmbunătăţire de moşie, satul Bucecea rămânând în  partea de N-E a târgului nou creat.

Bucecea cunoaşte transformările moderne din timpul domniei lui  Alexandru Ioan Cuza. În urma Legii rurale din august 1864, 179 locuitori  şi 2 preoţi au primit pământ în oraşul Bucecea.

Participarea locuitorilor comunei Bucecea la efortul întregii ţări  de susţinere a războiului pentru independenţă 1877-1878 este ilustrată  de o serie de documente aflate la Fondul Prefecturii şi Arhivele  Statului. Pe lângă sacrificiile umane, locuitorii comunei Bucecea,  asemenea locuitorilor întregii ţări, au susţinut material războiul de  independenţă. La 31 decembrie 1877, din Călineşti 11 bărbaţi se aflau în  războiul antiotoman. Comisia de achiziţie din Tg. Bucecea arată la data  de 31 august 1877 ca nu se mai găsesc cai conform ordinului nr. 2745  din 29 iulie, care trebuia sa fie „cai mari şi vornici pentru artilerie  şi cavalerie”, decât un singur cal care s-a trimis la judeţ. În această  situaţie nu se mai pot trimite restul de cai, nefiind de unde, pentru a  se completa neajunsul din ’62. De asemenea, locuitorii Tg. Bucecea sunt  obligaţi să dea pentru armată o parte de cereale.

După războiul de independenţă, se va realiza o noua împroprietărire  a ţăranilor. Există în Arhiva Botoşani, „Actul de delimitarea  pământurilor noilor împrorietăriţi pe moşia satului Bucecea, plasa  Siret-1880”. Noii împrorietăriţi au primit pământ în actualul sat  Bucecea, în suprafaţa de 265 fălcii şi 24 prăjini. Au primit 82  locuitori căte 3 fălcii fiecare. Sfârşitul secolului al XIX-lea şi  începutul secolului XX cuprinde revolta şi pe ţăranii comunei târgul  Bucecea, astfel că la 1907 aceştia ocupă târgul Bucecea.

În Bucecea existau două partide politice şi anume Partidul Naţional  Liberal condus de avocatul Mihai Alexandrescu şi Partidul Naţional  ţărănesc, condus de fratele său, avocatul Mihai Alexandrescu. Ambii  fraţi erau şi avocaţi în Baroul Judecătoriei Bucecea şi au fost primari  rând pe rând.

Alegerile constituiau prilej de distracţie pentru locuitorii  comunei pe seama atacurilor dintre cei doi fraţi. Pe lângă aceste două  partide, în Bucecea au existat şi alte fracţiuni politice: fracţiunile  cuzistă, avereseană şi legionară. Adepţii acetor grupări politice  reprezentând un procentaj infim din locuitorii comunei, niciodată aceste  partide n-au ajuns să preia conducerea comunei. În campaniile  premergătoare alegerilor se făceau promisiuni cu privire la  îmbunătăţirea vieţii ţăranilor, dar după alegeri acestea erau uitate de cei care le-au făcut.

Sari la bara de unelte