“Originea daco-romană şi continuitatea existenţei pe aceste meleaguri constituie caracteristici fundamentale ale poporului român. Stabilirea locului în istorie, a originii şi continuităţii în bazinul carpato-dunărean ale poporului român constituie fundamentul oricărei activităţi ideologice, teoretice şi politico-educative. Nu se poate vorbi de educaţie patriotică fără cunoaşterea şi cinstirea trecutului, a muncii şi a luptei înaintaşilor noştri.”
Viaţa oamenilor pe teritoriul comunei Bucecea pare să fi existat încă din epoca bronzului, aşa cum rezultă din descoperirea întâmplătoare, din anul 1972, cu prilejul săpăturilor de la Complexul porcin Bucecea, când s-au găsit schelete omeneşti, precum şi două vase de lut, unul mai mare şi altul mai mic. Vasul mai mic, aflat în colecţia muzeului judeţean Botoşani, este fragmentar şi are o pastă sfărâmicioasă de culoare neagră-cenuşie.
În lucrarea “Aşezări din Moldova” (de la paleolitic şi până în secolul al XVIII-lea), apărută la Bucureşti în anul 1970, autorii N. Zaharia, M. Petrescu Dâmboviţa şi Em. Zaharia citează existenţa la jumătatea distanţei dintre Bucecea şi Leorda a unei necropole feudale cu morminte conţinând monede şi obiecte de podoabă. În acelaşi loc s-au mai găsit şi schelete, aflate într-o stare proastă de conservare. De asemenea s-au mai găsit obiecte de podoaba şi 13 monede vechi de argint. Autorii lucrării subliniază că, din cele arătate, nu se poate preciza dacă în acel loc a existat o singură necropolă feudală şi alta sarmată.
În volumul I din “Repertoriul arheologic al judeţului Botoşani”, Bucureşti, 1976, se arată că în stânga şoselei Bucecea-Botoşani, pe un platou înclinat spre valea Bulgănilor, la circa 1,2 – 1,5 km de sat s-au găsit bucăţi de chirpici ars, precum şi cîteva fragmente ceramice feudale târzii (sec. XVIII).
Izvoarele scrise vorbesc de aşezarea noastră încă din secolul al XVI-lea. Astfel, la 15 Aprilie 1569, dată la care este atestată localitatea din punct de vedere istoric, Bogdan Lăpuşneanu, domnul Moldovei, face cunoscut că a venit înaintea noastră şi înaintea boierilor noştri, Ana, fiica lui Erimia, vistier, şi a vândut Agafiei, pentru trei mii de zloţi tătăreşti ocina şi dedina ei dreaptă din privilegiul de mărturie, ce l-a avut ea de la sus scrisul, noi Bogdan voievod, satul anume Vălceşti pe Siret şi mori la Siret”. În document se vorbeşte de hotarul satului Vălceşti: “iar hotarul acestui sat mai sus scris anume Vălceşti pe Siret şi cu mori în Siret, să fie din toate părţile după hotarul vechiu pe unde din veac au fost”. Formula “hotarul vechiu” ne duce la concluzia că satul exista cu mult înainte de documentullui Bogdan Voievod. De asemenea, faptul că nu se mai spune care este acest hotar ne face să apreciem că vechimea satului făcea ca hotarul satului acestuia să fie foarte bine cunoscut de cei interesaţi.
Peste 8 ani, proprietara satului Vălceşti, Agafia, era deja decedată, deoarece, la data de 23 noiembrie 1577, sora, fraţii şi nepoţii Agafiei, care nu au avut urmaşi direcţi vând domnitorului Petru şchiopul pentru trei mii zloţi tătăreşti satul Vălceşti. Domnitorul Petru şchiopul, ne spune acelaşi document, din 23 noiembrie 1577, dăruieşte satul Vălceşti mănăstirii Galata ca să-i fie “driaptă ocina şi moşia în veci, cu tot vinitul”.
Voievodul Petru şchiopul interzice dregătorilor domneşti să se amestece în treburile satului Vălceşti.
Există şi alte documente despre aşezarea voievodală Vălceşti.
Din studiul acestor documente reiese că locuitorii se ocupau cu agricultura, cultivând plante, precum orzul, ovăzul, bobul, cu creşterea animalelor ca oi, porci, cai şi, de asemenea, se ocupau cu albinăritul. Pe Siret, în satul Vălceşti existau cinci mori, ceea ce ne face să credem că aici măcinau şi băcanii din satele învecinate.
Urmaşii lui Petru şchiopul vor întări de asemenea satul Vălceşti mănăstirii Galata.
Asemenea documente sunt datate la 5 ianuarie 1600 de Ieremia Movilă, 11 mai 1603 de Constantin Movilă.
O nouă confirmare a satului Vălceşti mănăstirii Galata o dă domnitorul ştefan Tomşa, la 20 ianuarie 1612. Următorul domnitor al Moldovei, Moise Movilă întăreşte mănăstirii Galata satul Vălceşti, scutindu-l de toate birurile, afără de “birul mare împărătesc”.
Primul document în care apare denumirea de Bucecea este cel din 22 februarie 1634, dat la Iaşi de Moise Movilă în care, întărind boierului Ursu Ponici o parte din satul Costineşti, arată că acel sat are “vadu’ de moară la pârâul ce-i zicea Bucecea”.
Timp de peste un veac, Bucecea nu apare în documente. Există un document din 28 Iunie 1751, al voievodului Ananie de Botoşani, care, împreună cu Ponici, egumenul mănăstirii Galata şi cu mai mulţi răzeşi din satele Vâlceşti, Ionăşeni, Levîrda, hotărnicesc satul Vălceşti la împreunarea făcută de D. Gheorghe Asapu Setnar, din Grigoreşti. Documentul prezintă o importanţă, prin faptul că este primul în care apare numele Vălceşti şi Bucecea. Considerăm, astfel, că Bucecea a apărut lângă satul Vălceşti. Perioada cuprinsă în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea este perioada în care locuitorii satului Vălceşti s-au mutat în Bucecea, iar acesta dispare. Cauza poate fi revărsarea Siretului, care a distrus aşezarea şi locuitorii s-au strămutat mai departe de ameninţarea râului.
Un alt aspect al dispariţiei satului poate fi legat de ultima expediţie a tătarilor. Elucidarea acestor probleme ar impune o cercetare arheologică în zona numită “Biserica pustie”, care, cu siguranţă, mai ascunde încă multe necunoscute. Oricum, documentul din 1751 este ultimul care vorbeşte de satul Vălceşti.
În perioada mai-iunie 1925, are loc, aşa cum rezultă din documente, conflictul dintre proprietarul de atunci al moşie Bucecea, baronul Teodor Mustaţă cu aga Scarlat Miclescu, stăpânul Călineştilor, şi vornicul Constantin Miclescu, proprietarul moşiei Sarba şi Cerviceşti. Din document apare şi o altă problemă deosebit de interesantă, şi anume ecoul evenimentelor din Moldova anului 1821. Judecata, care are loc la Iaşi, la Logofeţia cea mai mare, a dat dreptate baronului Mustaţă, obligându-i pe Scarlat şi Constantin Miclescu să se retragă de pe pământurile ocupate în moşia Bucecea.
Dacă disputa cu Scarlat Miclescu s-a stins, conflictul Teodor Mustaţă-Constantin Miclescu continuă la scaunul domnesc. Voievodul Ioan Sandu Sturdza, cercetând cazul, dă dreptate vornicului Constantin Miclescu. Rezolvarea cazului, favorabilă lui Constantin Miclescu, este legată, probabil, şi de ascensiunea în înalta funcţie de vornic în care este numit în timpul domniei primului domn pământean, după lunga perioadă fanariotă.
Strămutarea locuitorilor din Vălceşti în Bucecea duce la dezvoltarea acesteia din urmă, astfel că pe timpul domniei aceluiaşi Ioan Sturdza este înfăţişat târgul Bucecea în anul 1828 de către Dimitrie Ralet ca îmbunătăţire de moşie, satul Bucecea rămânând în partea de N-E a târgului nou creat.
Bucecea cunoaşte transformările moderne din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. În urma Legii rurale din august 1864, 179 locuitori şi 2 preoţi au primit pământ în oraşul Bucecea.
Participarea locuitorilor comunei Bucecea la efortul întregii ţări de susţinere a războiului pentru independenţă 1877-1878 este ilustrată de o serie de documente aflate la Fondul Prefecturii şi Arhivele Statului. Pe lângă sacrificiile umane, locuitorii comunei Bucecea, asemenea locuitorilor întregii ţări, au susţinut material războiul de independenţă. La 31 decembrie 1877, din Călineşti 11 bărbaţi se aflau în războiul antiotoman. Comisia de achiziţie din Tg. Bucecea arată la data de 31 august 1877 ca nu se mai găsesc cai conform ordinului nr. 2745 din 29 iulie, care trebuia sa fie “cai mari şi vornici pentru artilerie şi cavalerie”, decât un singur cal care s-a trimis la judeţ. În această situaţie nu se mai pot trimite restul de cai, nefiind de unde, pentru a se completa neajunsul din ’62. De asemenea, locuitorii Tg. Bucecea sunt obligaţi să dea pentru armată o parte de cereale.
După războiul de independenţă, se va realiza o noua împroprietărire a ţăranilor. Există în Arhiva Botoşani, “Actul de delimitarea pământurilor noilor împrorietăriţi pe moşia satului Bucecea, plasa Siret-1880″. Noii împrorietăriţi au primit pământ în actualul sat Bucecea, în suprafaţa de 265 fălcii şi 24 prăjini. Au primit 82 locuitori căte 3 fălcii fiecare. Sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX cuprinde revolta şi pe ţăranii comunei târgul Bucecea, astfel că la 1907 aceştia ocupă târgul Bucecea.
În Bucecea existau două partide politice şi anume Partidul Naţional Liberal condus de avocatul Mihai Alexandrescu şi Partidul Naţional ţărănesc, condus de fratele său, avocatul Mihai Alexandrescu. Ambii fraţi erau şi avocaţi în Baroul Judecătoriei Bucecea şi au fost primari rând pe rând.
Alegerile constituiau prilej de distracţie pentru locuitorii comunei pe seama atacurilor dintre cei doi fraţi. Pe lângă aceste două partide, în Bucecea au existat şi alte fracţiuni politice: fracţiunile cuzistă, avereseană şi legionară. Adepţii acetor grupări politice reprezentând un procentaj infim din locuitorii comunei, niciodată aceste partide n-au ajuns să preia conducerea comunei. În campaniile premergătoare alegerilor se făceau promisiuni cu privire la îmbunătăţirea vieţii ţăranilor, dar după alegeri acestea erau uitate de cei care le-au făcut.